Noi vrem pamant

“Noi vrem pamant” – mentalitatea care ne-a tinut robi plafonarii, ne-a indemnat sa fugim de oportunitati de orice natura, ne-a inrobit jugului muncii pentru plata ratei si ne-a amagit cu iluzii. In fapt, nu suntem proprietari, totul este credit; chiar si cei care nu au credit, sunt dependenti de sistemul financiar si in caz de criza, asseturile li se pot evapora instant, intrand la apa cu ceilalti. Sunt prea putini cei care au norocul sa conserve valoarea banilor prin investitii “inteligente” care tin mai mult de momentum si simplitatea investitiilor in imobiliare decat de calcul si pricepere in evaluarea riscurilor si a randamentelor. De asemenea, daca privim din punct de vedere filosofic, existenta impozitului pe proprietate este cea mai clara dovada ca nu tu esti proprietar ci doar administrator delegat al statului. Pentru ca daca nu platesti impozitul, e doar chestiune de timp pana cand vei pierde acea proprietate.

Si chiar daca suntem proprietari, cu ce contribuie o proprietate la nivelul de trai si la calitatea vietii? Din contra, dupa stresul acumularii banilor si / sau platii ratelor, mentenanta este stresul celor care au trecut de primul hop; in schimb, chiriasii au doar grija chiriei, o povara economic mult mai usoara decat achitarea ratei; in plus, chiriasii au flexibilitate exponential mai mare decat cei legati de pamant, atat prin locatie, cat mai ales din punct de vedere financiar.

Ce sa mai zic de proptirea preturilor cu programul “prima casa” (scumpa ca si a doua si a treia …) care a evitat colapsul preturilor in imobiliare si intoarcerea acestora unde le este locul: la un nivel rezonabil, unde cererea se intalneste cu oferta; “stimularea” pietei imobiliare nu are nicio justificare pentru stat, este doar finantarea bancilor (si a intregului ecosistem al celor 1%) pe seama naivilor care cred ca statul ii ajuta daca le ofera o garantie gratis – cati realizeaza ca preturile ar fi cu 50% sub fara acest program si nu ar mai avea nevoie de niciun ajutor de la stat?!

Romania are o rata a procentului proprietarilor record, chiar peste Singapore. Elvetia are o rata foarte mica, aproape la jumatate. Mai multe date puteti vedea aici.

Sa fie oare obsesia de a fi propitar o cauza a subdezvoltarii si ramanerii in urma din punct de vedere economic? Evident, toti banii pompati in subventiile care au permis aceasta rata mare a detinerii propretatii locuintei puteau fi investiti in infrastructura. Nu stiu cate miliarde s-au pompat la noi in Prima Casa in ultimul deceniu, dar pun pariu ca se facea o autostrada cu ei. In plus, aveam si preturi mai mici … Dar nu doar banii irositi la nivel guvernamental sunt problema, cat mai ales banii irositi aiurea pe serviciile financiare necesare acestor achizitii. Toti banii aruncati aiurea in proprietati puteau fi folositi mult mai bine in activitati economice productive care i-ar fi inmultit si ar fi adus un plus valoare mult mai mare economiei, beneficiul fiind atat la nivel individual cat si la nivelul intregii tari. Dar sa presupunem prin absurd ca lipsa programlui prima casa si luminarea mintii romanului intunecata de obsesia de a fi propitar nu ar fi existat. In cel mai rau caz, chiar daca surplusul de bani ar fi fost tocat aiurea cum bine ne pricepem noi, macar proprietarii nu ar mai fi avut stresul pe care il au proprietarii inainte si dupa a deveni proprietari. Bine, dar ce s-ar fi intamplat cu constructiile, cu afacerile conexe care traiesc din vanzarea de apartamente si case? Constructiile ar fi mers inainte poate chiar mai bine, beneficiind de un pret corect care ar fi stimulat investiile profesionistilor si ale fondurilor de investitii. Practic, in loc sa vina investitorii bancheri (halal investitori, caci oricum traiesc din repo-urile BNR-ului, capitalul social cerut la noi pentru banci fiind o gluma proasta) care sa faca profituri record la nivel european, ar fi venit investitorii in imobiliare: mari fonduri si companii care se pricep sa administreze cladiri si sa le inchirieze. Acestia ar fi facut cartiere mai cu cap decat micii antreprenori romani care au ajuns in prezent la randamente de 150% sau mai mari si ar fi avut tinta de profit pe termen mai lung, oferind plus valoare mai mare.

Nici nu mai zic de ce ar fi insemnat pentru sectorul bancar sa nu aiba de ros un os plin de osanza: setea romanului de a fi propitar si “ajutorul” guvernelor care au pompat miliarde in Prima Casa, punand umarul la profiturile bancherilor si in mai mica masura ale patronilor firmelor de constructii dar inhiband fatal capacitatea si interesul bancilor de a finanta economia reala, productiva.

Insa adevarata paguba a situatiei de facto de la noi se va vedea la urmatoarea criza cand bancile vor deveni proprietarul #1 in Romania. Care de fapt, oricum sunt. Caci statisticile despre care vorbim nu stiu daca tin cont de proprietatile achizitionate prin credit – acestea fiind probabil incluse in procentul total, caci dupa cum stim majoritatea proprietatilor – cel putin cele noi, sunt detinute prin achizitii pe baza de credit, deci oricum proprietarul este de fapt banca. La urmatoarea criza, pe langa lipsa de oportunitate de care am vorbit in primul paragraf, pe langa expunerea guvernamentala pe garantiile programului Prima Casa, pe langa blocrea din nou a pietei constructiilor care tinuta pe subventii indirecte nu poate sa aiba flexibilitatea si soliditatea necesara a face fata unor fluctuatii in jos sau si mai rau a unor socuri, se vor adauga stresul inerent unei astfel de situatii. Sa nu uitam ca Grecia inca este cea mai deprimata tara din lume, la nivel psihologic impactul fiind cu mult peste al unui razboi – practic grecul de rand se simte in stare de razboi din anul 2009-2010. Aceasta in conditiile in care la greci bancile nu au putut sa execute clientii care nu aveau unde sa stea, au executat doar proprietatile excedentare, deci a 2-a sau a 3-a proprietate.

Ca sa continui putin paralela cu grecii, acestia au avut euro din 2002 cand au venit bancile germane. Pentru ca grecii nu aveau bani si economie, nemtii s-au frecat la creier cum pot sa ii exploateze si ce pot suge de la ei. Avand peste 90% gratul de proprietari ai locuintelor proprii, bancile au venit cu creditari, luand gaj casele grecilor. Casele vechi ale grecilor nu constituiau mare avere, insa terenurile da. Cel putin unele … In plus, cea mai usoara modalitate sa iti asiguri o sursa de venit viitor de la musterii este sa le oferi credit cu sau fara garantie. Gajarea caselor nu ofereau mare garantie bancherilor germani, ci doar ii asigurau ca grecii urmau sa fie buni platnici. Asta pana cand a facut totul poc si statul a fost obligat sa scoata la mezat insule si alte bogatii pe care le avea. Intr-adevar putini au ajuns in drum, mai mult din cauza lipsei locurilor de munca, caci dupa cum v-am spus s-a dat lege ca bancile sa nu poata trimite oamenii in drum. Oare insa la noi, in cazul unei crize, vor putea politicienii romani macar atata lucru sa obtina? Ma indoiesc, caci dupa cum am vazut la darea in plata, creditacii la prima casa, cei mai expusi, au fost scosi de la impartanie, desi limita la credite a fost bagata la 250k, ca si cum tot romanul de rand se arunca la credite exorbitante si din cauza somajului a ajuns sa nu mai poata plati ratele. Evident legea a fost cu dedicatie pentru anumite persoane, salvand de la inec pe smecherii care accesau credite la CEC (dar nu doar la CEC) cu garantii false, pe pile si prin alte scheme. Pomparea bulei la greci a avut loc deci timp de 6 ani, intre 2002 si 2008. La noi insa bula post-2008 are deja vreo 10 ani la activ. Imaginati-va cat de tare va fi poc-ul cand acul va atinge bula. Citu nu de alarmist tot repeta riscul unei noi crize, ci pentru ca stie ca ne-ar ingenunchea mult mai mult ca in 2008 si asta nu doar din cauza ufmlarii oglibatiilor de plata ale guvernului prin cresterile aberante ale salariilor bugetarilor si ale pensiilor.

Una peste alta, prostie mai mare decat a capsunarilor care isi ingroapa banii castigati cu munca grea si stres in afara, tot in tara, fie cumparand apartamente si garsoniere, fie construindu-si casoaie mari (sau si mici) in speranta ca se vor intoarce la pensie acasa, NU EXISTA. In loc sa se gandeasca la calitatea vietii, la sanatate, sa aiba grija la stres, sa viziteze mai mult fie alte tari, fie sa isi viziteze rudele din tara, tot romanasul pune euro la euro ca sa trimita prin Western Union (sau Revolut) banii la parinti ca sa plateasca rata sau sa mai arunce o caramida in casa aia in care spera ei ca o sa moara. Viata insa ii va tine cu siguranta departe de tara, asa cum i-a tinut si pe altii inaintea lor si tot efortul lor – ca si al propritarilor din tara de meleguri mioritice – este unul tragic pentru o idee obsesiva pabugoasa: noi vrem pamant …

Când doar bufonii mai au curaj să critice regele

Atacul asupra libertatii de exprimare in SUA – dar si in vest – sub stindardul corectitudinii politice a atins deja de demult semne de alarma si singura dilema pentru mine este daca cezarul noii religii imbracate in hainele ideologiei multiculturarismului si diversitatii a traversat deja rubiconul. Daca mai era nevoie insa de vreo dovada, iata inca una: asa cum in vremuri istorice de mult apuse, regele nu putea fi contrazis de supusi si singurii care aveau curajul sa ii mai paseze cate o pastila de adevar erau clovnii, tot asa in ziua de astazi, comediantii sunt – precum clovnii de alta data – singurii care mai au curajul si posibilitatea sa spuna adevarul – mai mult sau mai putin ascuns, camuflat sau codificat.

Discursul lui Gervais de la Golden Globes din acest an este doar un exemplu, dar exista si altele …

Poate s-ar imbata unii cu iluzia ca totusi, libertatea de exprimare este garantata in SUA prin constitutie si ca totusi inca nimeni nu a fost condamnat etc, raspunsul evident este ca banarea pe Google si/sau Facebook este o masura indeajuns de coercitiva precum o eventuala condamnare si acuzare la vreun tribunal. Voi detalia de ce. Sa presupunem ca esti un gura-sloboda si spui o prostie pe Google / Facebook. In ziua de astazi, nu poti trai ca ziarist fara Google si Facebook (sau Twitter in SUA) . Este o utopie sa crezi ca poti supravietui cu un blog amarat sau pe retele sociale alternative unde nu exista cenzura. Cenzura corporatiilor este mai puternica in ziua de astazi decat tribunalele care poate te-ar condamna la 3-6 luni inchisoare sau ti-ar da o amenda de 500$ daca folosesti cuvantul poponar.

In schimb, Facebook / Google / Twitter iti pot bana contul si te pot ahinila digital. Daca esti ziarist si ai un oarecare brand, inchiderea contului face mai mult ca o amenda de 500$. Iar cum inteilgenta artificiala devine din ce in ce mai performanta, o sa fie destul de greu pentru tine sa o iei de la zero chiar daca sa zicem ca 3-6 luni te-ai pocai ca ai folosit limbaj care “nu se incadreaza” in “standardul comunitatii” si ai plange singur in camera, incercand sa te aliniezi si sa te “vindeci” de “ura” care te stapaneste si pentru care ai fost pedepsit de “comunitate”. Chiar si cu o identitate falsa sau cu un brand “spalacit”, restartul carierei tale iti va fi imposibil. Cel mai clar exemplu este poate Alex Jones care dupa blocarea conturilor pe diversele retele sociale, a fost banat ulterior pe Youtube si peste ceva timp a fost taiat si de la Paypal. Idem, nu putini “nealiniati” au fost taiati de pe Patreon pentru ca “foloseau un limbaj al urii” iar Mailchimp l-a banat recent pe Stephan Molyneux – un filosof (mult spus, mai mult comentator / youtuber) nealiniat doar pe baza unor acuzatii ale unor idioti utili, “gardieni” ai noii ideologii care l-au parat si l-au acuzat ca este “nationalist alb”.

Ca orice organism sanatos cand da de cancer si in SUA au fost ceva reactii la aceasta tumoare a cenzurii marilor corporatii aliniate ideologic culmea cu aceasta hidra greu de numit si descris dar pe care o vom numi in continuare religia diversitatii. Poate una dintre cele mai eficiente reactii care ar fi avut efect a fost propunerea lui Trump la un moment dat de a declara marile corporatii ca utilitati publice, deci a le interzice banarea oricui pe criterii de “limbaj” folosit. S-a intamplat asta cand Twitter a banat contul lui Trump, deci reactia lui Trump a fost mai mult una de razbunare personala sau poate de amenintare. Sau poate s-a mai gandit si s-a mai consultat si a realizat ca nu prea are ce sa faca in fata armatei de case de avocatura si in fata miliardelor ascunse in offshore-uri ale marilor coporatii care conduc lumea. Pare greu de crezut, dar presedintele SUA este in fapt impotent in fata conturilor de miliarde ale companiilor din offshore-urile din intreaga lume. Daca nici dupa razboiul impotriva terorismului si a atentatelor care au avut loc si cu ajutorul transferurilor de bani nu s-a putut face nimic impotriva offshore-urilor, cred ca putem deja declara cine este un centru de putere mai mare in lume: corporatiile sau puterea politica, chiar varful acesteia.

In ultimul timp insa, nu am mai auzit vehiculata ideea declararii ca utilitate publica a Google / Facebook / Twitter si prin urmare franarea macar pentru o vreme a avantului noii politii a gandirii impuse prin principalele puteri tehnocrate care domina lumea de astazi.

Evident, exista reactia adaptarii si ajustarii la coercitie si vedem ca americanii nu au deloc lipsa de mijloace. Rezistenta prin umor si adoptarea limbajului subersiv sunt pe de o parte si o solutie dar si un indicator. Similar felului in care comunicatorii aflati sub tutela comunista reuseau sa fenteze cenzura, procese similare au loc acum in SUA si in vest, printr-o arta triviala dar care iata ca nu este deloc triviala: stand-up comedy. Unii sunt chiar foarte optimisti si cred ca comediantii pot chiar salva primul amendament care garanteaza dreptul la libera exprimare. Din pacate nu stiu ce inseamna teroarea comunista si lasitatea umana. Mai ales o populatie de moluste nevertebrade conditionate fara efort prea mare prin masinaria de propaganda si tehnicile perfectionate de inginerie sociala cu greu poate fi terzita din somnul ratiunii sa perceapa riscurile si – si mai greu – sa opuna rezistenta si sa restaureze libertatile.

Multa vreme, personal am fost optimist ca sistemul federalist al SUA va permite ca experimentele sociale negative sa fie testate local si ulterior respinse, pe masura ce rezultatele dezastruoase se vor vedea. In plan economic, cel putin asistam la un asemenea fenomen cu dezastrul facut de socialism in California care se confrunta cu un exod al populatiei masiv inspre alte state, datorita taxelor mari si a presiunii bugetului social pe afacerile locale si prin ricoseu asupra nivelului de trai si calitatii vietii. Este poate doar o chestiune de timp pana California nu va avea incotro si va renunta la socialism, cat despre celelalte state care au beneficiat de forta de munca plecata din California – acestea isi vor consolida si mai mult orientarea pro-capitalista si prin urmare, riscul extinderii tumorii rosii la intreaga tara va fi depasit. Nu stiu daca ecuatia este aceeasi insa cand vorbim de dreptul la libera exprimare, care o data pierdut si o data introdusa cenzura, chiar si una soft, cu greu va putea fi eliminata pentru ca oricum societatea in ziua de astazi a creat un om cu doua fete care obliga la folosirea unui limbaj duplicitar si care cu greu descatusaza in comunicarea inter-umana ideile si mesajele veritabile, “impachetarea” limbajului fiind implicita si considerata o forma de “educatie” si chiar o norma.

Riscurile degradarii liberei exprimari sunt evidente. Nu doar ca noii idoli ai pietei ( dupa Francis Bacon – ideile vulgare schimbate intre oamenii galagiosi in targ/piata) au acum o noua amploare si un nou ecochamber mult mai zgomotos ca alta data, dar influenta acestor portavoci se va face din ce in ce mai simtita in cadrul statului si in intreaga societate pe masura ce tinerii spalati pe creier in aceasta perioada vor parasi facultatile si vor activa in societate.

De pe bancile universitatilor stangiste de astazi, se vor naste dictatorii de maine care nu doar vor anihila dreptul la libera exprimare, ci vor fi actorii unor crime si razboaie de o amplitudine direct proportionala cu avansul tehnologic recent si cu inovatiile in comunicarea sociala.

Acapararea portavocilor comunicarii de catre personaje dubioase gen Mark Zukerberg sau alti ne-oameni si avantul stangist datorat saturatiei cu binele a occidentului, a dus la deteriorarea drastica a mecanismelor de auto-reglare pe piata idelor politice, a comunicarii si dezbaterii publice si mai ales a efervescentei si independentei invatamantului unde diversitatea de opinie, valorile democratiei si morala crestina au fost inlocuite cu o ideologie diafan conturata denumita mai sus religia diversitatii. Aceasta promite apararea tuturor, dar calca in picioare drepturile majoritatii, scandeaza apararea persoanelor de orice sex, religie, orientare sexuala sau alte criterii de deparare, dar urmareste clar depersonalizarea si eliminarea individualitatii si specificitatii prin alinierea si incadrarea in patternuri de gandire si comportament bine definite si de asemenea, loveste puternic in simbolurile care au consolidat lumea contemporana.

Aceasta religie are clar un singur obiectiv: aharhia si un plan de actiune evident: dezbinarea. Separand recursiv noile diviziuni in clase din ce in ce mai mici, este imposibil ca in cele din urma, o persoana sa nu se regaseasca incadrata intr-o categorie ostracizata. Bunaoara, daca acum 20-30 de ani, din punct de vedere sexual aveam heterosexuali si homosexuali, acum avem hetero, homo, trans, bi si alte cateva cincizeci de diviziuni. Prin urmare, chiar daca esti homosexual dar nu esti de acord sa folosesti pronumele trans, poti fi ostracizat. Diviziunea este multipla in sensul ca are loc pe mai multe planuri: si la nivelul societatii si la nivelul diverselor grupari in societate. De exemplu, exista chiar si unii crestini care considera ca folosirea pronumelor este o obligatie pentru crestini, chiar daca nu sunt de acord si nu accepta devierile sexuale. Evident o prostie. Insa, acest duh al diviziunii pune stapanire peste toti si peste toate. Nimeni nu este ferit. Sa trecem insa peste separatia sexuala. Sa zicem ca faci parte dintr-o clasa noua, protejat si favorizat de noua religie a diversitatii. De exemplu, esti imigrant. Spaniol sa zicem, in SUA. Daca insa votezi cu Trump, te-ai ars. Conform noii religii, tu esti un ratacit. Desi teoretic fiind imigrant hispanic, deci minoritar, esti protejat si favorizat pentru ca secole de-a randul ai fost oprimat de patriarhia alba, pentru ca votezi cu Trump tu esti bolnav si trebuie sa fi reeducat asa cum Germania a facut cu nazistii dupa razboi, investind bani in programe active de “reeducare” si avand politici oficiale si sustinute de “stergere” a orientarii naziste (trumpiste in cazul de fata). Dar chiar daca esti imigrant hispanic transgender si nu votezi cu Trump, e posibil sa te arzi pentru ca stramosii tai i-au inrobit pe azteci si i-au impuscat pe amerindieni, deci ai grija ce gandesti si ce spui pentru ca la fiecare pas, te paste o capcana si poti fi clasat intr-o categorie “nasoala”.

Viitorul este sumbru si oricat de mult am dori sa ne amagim ca s-a mers prea departe si este doar o chestiune de timp pana cand gluma proasta a corectitudinii politice va fi scuipata ca o sputa imputita a unei gripe pe cale de vindecare, tare mi-e teama ca trezirea este imposibila si demonii tehnocratiei abia isi arata coltii, viitorul fiind mult mai sumbru.

Cateva comentarii simple despre problema cu Iranul

1) Mai intai trebuie subliniat ca Iranul si-a tras singur in picior. Trump si-a dorit sa retraga de tot SUA din Orientul Mijlociu si a retras deja mare parte din soldatii din Siria si Irak. In Irak din cei 100.000 de soldati din timpul razboiului au mai ramas 5000, care urmeaza si astia sa plece.

SUA nu mai are nevoie de stabilitate in Orientul Mijlociu. Sau mai precis, nu mai are nevoie de alta stabilitate decat siguranta Israelului (desi Israelul se cam descurca si singur, doar cu banii americanilor). Pentru ca au reusit sa scoata petrol din sist si sa devina cel mai mare producator de petrol din lume, SUA nu mai au nevoie de petrolul sauditilor sau al altor state din zona, prin urmare interesul in stabilitatea zonei este redus, mai ales in epoca Trump. Sa nu uitam ca Trump a castigat pentru ca a promis ca va face SUA Great Again, adica ca va urmari interesul american mai intai de toate. Deocamdata s-a ocupat mai mult de Israel, dar despre asta poate alta data …

Cum interesul in zona scade – de unde si retragerea din Siria – tot ce trebuia sa faca Iranul este sa stea cuminte pana americanii pleaca de tot. Dar i-a ars undeva si au pus de-o bombardare a ambasadei SUA. SUA au trecut cu vederea multe iranienilor: doborarea unei drone foarte scumpe, atacarea rafinariilor saudite, implicarea in Yemen etc. Dar cand vine vorba de ambasada … se trezesc demoni adormiti.

2) In continuare, trebuie subliniat ca Iranul nu are ce face. Iranul este o forta locala, inconjurata insa de baze americane si de tari dusmane de moarte. Iranienii sunt musulmani shia in timp ce cei din jurul lor sunt sunni, cu un asterisc in Irak. Ce poate insa face Iranul americanilor? Maxim pot sa mai bombardeze cateva rafinarii saudite si cateva baze de prin apropiere. Dar oricum americanii s-au retras din Siria unde iranienii incearca sa domine, asa cum au facut in irak. Cu greu pot gasi iranienii tinte americane carora sa le produca ceva damage, chiar neasteptat. Cu atat mai greu acum cand se asteapta si sunt cu ochii in patru.

Dar daca iranienii ataca, nu fac decat sa ii dea apa la moara lui Trump si sa riste sa primeasca niste bombe. Deloc intamplator, zilele trecute aviatia americana a dat publicitatii un nou video cu B2, bombardierul care a pus in genunchi apararea antiaeriana a Irakului in primele ore ale declansarii razboiului din Irak. Tehnic, iranienii nu sunt cu mult peste ce era Irakul in 2003. Dar o misiune de ocupare este exclusa, in cel mai rau caz un razboi SUA-Iran va consta in bombardarea aeriana a Iranului si tentativele iranienilor de a lovi vreo baza aeriana de prin zona.

Americanii nu au de ce sa trimita trupe – bombele isi vor face treaba 100%. Poate nu vor produce o schimbare a regimului, dar asta nu avem cum sa stim. Sa nu uitam ca Iranul tocmai a trecut printr-o revolutie inabusita acum cateva luni, prin urmare nu se stie ce se poate intampla in cazul atacarii – de exemplu – capetelor partidului (sau ce-or avea ei acolo). Altfel spus decapitarea conducerii. Pot americanii sa stie unde sunt si sa ii decapiteze? Cu Assad nu au reusit dar poate cu 50% din elita iraniana vor reusi, mai ales ca israelienii au reusit sa decapiteze punctual cativa oameni de stiinta super-paziti.

3) In continuare, as dori sa comentez putin legat de avertismentul Iranului ca nu va mai respecta acordul nuclear, ceea ce conform DigiFakeNews, “da fiori” [1]. Personal nu inteleg de ce da fiori acest anunt pentru ca oricum a face o arma nucleara nu e deloc usor si Iranul nici macar nu vrea sa faca arme nucleare ci sa dezvolte energie nucleara si sa faca cercetari pentru folosirea pasnica a tehnologiei nucleare. Nu asta spune Iranul? Atunci, de ce sa avem fiori? In plus, chiar Iranul spune ca va colabora cu Agentia Internationala pentru Energie Atomica, deci iata ca nu anunta ca deja au bomba si o sa o lanseze spre noi, cum ii e frica lui Basescu [2] care macane numai prostii. In veci nu o sa vina Putin sa stea de vorba cu Base.

4) Provocarea poate fi o tentativa a lui Trump de a face zgomot – desi nu ii prinde prea bine pentru alegeri. Sa nu uitam ca situatia pietelor este extrem de sensibila pe plan mondial si (inca) o criza geopolitica e ultimul lucru de care mai e nevoie. Dar sa nu uitam ce am zis mai sus: atacarea unei ambasade nu putea fi lasata fara riposta. Cred ca Trump chiar a fost retinut, ca putea sa fie mult mai rau. Si poate chiar vom vedea in zilele urmatoare ce inseamna mai rau pentru iranieni.

5) Cum se poate escalada conflictul? Pai in afara de starnirea furiei musulmane (a minoritatii shia), altceva nu se poate intampla. Dar nici macar atat: nu toti shia din lume stiu pe generalul de a murit si nu pentru toti era un erou. Iranienii il plang desi mai mult par sa foloseasca prilejul ca sa isi manifeste ura fata de americani, insa majoritatea musulmanilor – sunny – il vad acum pe Trump ca pe un mare erou. Nu doar ca nu se poate incepe un razboi mondial de aici (desi … never say never), dar nici macar unul local dupa cum am explicat nu vad cum.

Sa nu credeti ca am uitat ca primul razboi mondial a inceput printr-un asasinat. Dar au fost si multe asasinate care nu au dus la razboaie mondiale, prin urmare, deocamdata eu nu vad altceva decat o calmare a iranienilor si o reincepere a altor scandaluri in SUA sau poate a unor noi salve cu Kim care si-a cam furat nenumarate tzepe prin promisiunile lui Trump cu care nu i-a mers … Adica a renuntat la teste (desi nu mai avea cum sa le faca), i-a facut propaganda lui Trump, la pus intr-o lumina de pacificator si nu a primit in schimb decat niste vorbe dulcegi, dar nicio reducere a sanctiunilor sau alt ajutor. La fel probabil vor face si iranienii, de frica lui Trump vor face ciocul mic si vor simula eventuale negocieri din care insa nu vor castiga nimic.

~ ~~ ~ ~ ~~ ~~ ~ ~ ~ ~~ ~

NOTE

[1] NEWS ALERT Încă un anunț al Iranului dă fiori: Nu va mai respecta angajamentele Acordului nuclear

[2] Traian Băsescu: Acum îl putem lua și pe Putin la Deveselu, să vadă

PIB = Perceptia Interioara Binevoitoare

Ziarul Financiar a publicat un articol in care acopera – dupa cum spune si titlul – ce s-a intamplat in anul 2019

Lucrurile sunt clare: datoria a crescut, deficitul comercial si de cont curent au sarit in aer, cursul este la maxime istorice – lucruri care merg mana in mana cu boomul din comert. Totodata, 2019 a adus si primul faliment bancar. Oops, am zis doua cuvinte interzise: faliment bancar. Well, nu e tocmai faliment deoarece am explicat ca Isarescu a interzis falimentul bancilor. Cand o banca ajunge in faliment “de facto”, o alta banca trebuie sa o cumpere si cum nu s-a gasit alti fraieri pentru preluarea dezastrului lasat de greci la Banca Romaneasca (nume predestinat, dupa cum vedeti), aceasta a fost bagata pe gat Eximului care oricum e o banca cu o performanta extraordinara, ca toate afacerile de stat.

In ciuda acestor cifre nasoale, se vor gasi tovarasi care sa zica: da, dar PIB-ul a crescut si el. Record!

Reamintesc necunoscatorilor: PIB-ul este un indicator facut de INS care trebuie sa arate frumos. Nimeni nu poate si nu are posibilitatea sa verifice INS-ul daca PIB-ul e calculat corect sau daca sunt erori. PIB-ul in sine, fiind indicator este plin de “estimari” si “rotunjiri”, nici macar institutele de statistici europene neavand cum sa miroase erorile sau ajustarile fie ele in sus sau in jos. PIB-ul trebuie luat deci ca o cifra care are atata greutate cat cea a notorietatii institutiei care il emite. Ori stim ca INS-ul e o institutie de partid cu tovarasi care au fost obligati sa scoata cifrele frumos, estimand cresteri spectaculoase ca sa justifice maririle salariale si de pensii cu care PSD incerca sa castige alegerile.

Dar nu doar la noi ci pretutindeni, PIB-ul este un indicator destul de aproximativ, drept dovada ca si atunci cand raportul PIB/datorie externa arata extrem de nasol, unele tari reusesc sa vanda datorie fara probleme – cum ar fi Grecia – desi practic acum raportul PIB/datorie la greci este mai nasol ca niciodata [sursa]. Tine deci de contextul financiar, de starea generala a economiei, de alternativele pe care le au investitorii, de banii tipariti. Cresterea PIB-ului in sine nu este deloc incurajatoare cata vreme alte cifre arata nasol.

Sa luam de exemplu balanta de comert: din fericire acesta nu este un indicator (o formula compusa de autori cu date extrase din surse aleatoare, cu estimari aleatoare si cu rotunjiri aleatoare) ci o cifra reala calculata ca direfernta dintre suma tuturor exporturilor si suma tuturor importurilor. Nu stiu daca la balanta de comert sunt inclusi si banii trimisi din afara de capsunari (cred ca nu). Aceasta balanta – deci cifra reala, nu coafata – este la record de valoare negativa dupa perioada din criza 2008. Ce ne spune asta? Ne spune ca la nivelul tarii consumam mai mult decat producem. Dar cum se poate asta? In acelasi fel in care un om sarac merge la banca si pune casa gaj si primeste un card de credit cu descoperire, in acelasi fel la nivelul tarii, noi consumam bani pe care nu ii avem, cumparand de la altii mai mult decat vindem noi.

Deficitul de cont curent de asemenea este o cifra reala, nu … indicata si reprezinta diferenta intre veniturile guvernamentale si cheltuielile guvernamentale. Si acesta este pe minus, dar noi suntem pe minus de o buna perioada de vreme, sunt exceptii tarile care sunt pe plus, diferentierea intre ele se face insa de procentul din PIB al acestui deficit. Care chiar si cu un PIB masluit si coafat, acest procent este la record istoric pentru Romania pentru ultimii x ani.

Noul an nu poate aduce alte trenduri deoarece o data dat drumul la dezmat (pofta de consum), numai o criza o mai poate opri sau un salt semnificativ al cursului. Dar chiar si asa, un salt al cursului nu va face decat sa reduca din marja de profit a comerciantilor care acum s-a cam umflat datorita banilor pompati in piata prin maririle de salarii necugetate ale bolsevicilor. Cand oamenii castiga banul usor, usor se arunca si sa-l cheltuiasca – de unde avem armatele de zombie care tropaie zilele astea prin mall-uri la fast-food-uri, la haine, la de toate pentru toti caci traim momente de bucurie, caci ne merge bine: PSD ne-a marit salariile si Orban nu are ce sa ne faca ca ii e frica ca va pierde alegerile viitoare. Prin urmare, acest respiro de care se bucura bugetarii, sub binecuvantarea lui Mugurel care nu a lasat cursul sa se duca acolo unde ii e locul pentru motive doar de el stiute, nu va face decat sa ridice la un nou nivel pofta de consum care se va propaga din veniturile reale actuale in descoperirile de card viitoare care vor rezulta din cresterea castigului pe cap de om al unei familii coroborata cu noile scaderi de dobanda pe care Mugurel nu va mai putea sa le evite la urmatoarea sedinta sau daca o va face, va sacrifica cursul.

Poate singurul lucru bun care se poate intampla in 2020, va fi o revenire miraculoasa a economiei mondiale si prin urmare a Germaniei, de unde ne vine noua grosul de bani din exporturi, deci colateralul pentru creditare. Acest posibil factor pozitiv coroborat cu o noua scadere a dobanzilor si reincepere a tiparnitei BCE, pot sa ridice pe noi culmi consumul si balantele mentionate mai sus intr-o noua perioada de exuberanta irationala in care frica de raportul datorie/PIB va fi cu totul eliminata si fundamentele economice ale consumului vor fi cu totul ignorate si trecute in desuet.

Spovedania lui Mos Craciun

Doame iarta-ma ca am ajuns idolul oamenilor fara voia mea. Lucrurile au scapat de mult de sub control si din pacate eu nu am nicio vina. Ba mai mult, dupa ce oricum au cam uitat de Tine si imi tot canta mie in struna, in ultimul timp cam incep sa ma inlocuiasca si pe mine cu pseudo-actori cu barba de carton.

Dar asculta, Doamne, rugaciunea mea si ingaduie-mi sa-ti povestesc cum s-a ajuns aici, desi si eu ma minunez de toate traznaile care le fac oamenii in numele meu.

La inceput, cand viata era grea si cand copiii nu aveau ce sa manance, cand nu exista inca apa calda la robinet si cand cei mici erau deja pusi sa munceasca din varsta frageda neavand timp nici de scoala si nici de joaca, m-am gandit sa le aduc un strop de bucurie cu mici daruri – ce aveam si eu prin casa: niscavai fructe uscate, jucarii din lemne si sfori incropite in graba seara la lumina lumanarii, vreo caciula sau fular mai vechi care nu imi mai trebuiau mie. Am inceput sa dau la copiii vecinilor.

Lumea mi-a luat seama si toti s-au bucurat de lucrarea mea, asa ca am primit ajutoare: ba unul imi mai dadea cate-o buturuga mai buna de taiat facut jucarii din ea, ba altul imi dadea din hainele care nu ii trebuiau lui, ba altul la care i-au crescut copiii imi dadea jucariile lor vechi care nu le mai erau de trebuinta. Si minune mare pentru care iti multumesc, mi-ai dat spiridusii si renii care mi-au slujit sute de ani cu credinta si cu mult spor.

O vreme lucrurile au mers bine: faceam jucarii frumoase, iubite de copii si peste tot pe unde ma duceam le spuneam ca vin in numele Tau si ca eu nu fac decat sa impart din cele pe care Tu mi le-ai dat. Astazi insa nu mai stiu ce sa mai fac, Doamne, caci toti copiii au tot ce le trebuie, ba unii au chiar prea multe: console, telefoane, tablete, drone, ochelari VR si toate minunatiile. Nu zic ca oricum fabricuta mea de jucarii e demult depasita si nu face fata la progres, dar noroc cu magazinele online ca altfel chiar imi pierdeam meseria. Dar chiar si-asa Doamne, nu stiu ce sa le mai aduc pentru ca cu greu pot sa fie multumiti. Unii sunt chiar suparati ca ii intrerup din jocurile de pe calculator si imi spun poeziile in graba ca sa scape repede.

De cei mari ce sa mai zic. Dupa ce ca oricum ei ar trebui sa ma ajute pe mine, cei mari au inceput sa aiba si ei pretentii sa le aduc daruri care mai de care mai scumpe si mai simandicoase. Si chiar daca le aduc, se bucura putin de ele si iarasi devin nemultumitori si cu pretentii.

De Tine au uitat de tot. Oricat de mult incerc sa le reamintesc ca Craciunul este ziua in care Tu ai venit pe lume ca sa mantuiesti neamul omenesc, ei ma intreaba doar ce le aduc si inchid urechile si stramba din nas daca incep sa le vorbesc despre Tine. Stiu ca Tu te pricepi mai bine sa le vorbesti fiecaruia pe sufletul lui, asa ca m-am gandit sa o las si eu mai moale si macar sa incerc sa aduc un strop de bucurie in intunericul care a cuprins lumea. Dar, crede-ma, Doamne, ca nu mai stiu ce sa fac si cum sa aprind macar o mica luminita in sufletele lor care sa lumineze acest intuneric. Darurile mele nu mai aduc bucurie, si desi au inceput sa isi dea daruri unul catre altul mai mult ca niciodata, darurile sunt mai mult o obligatie, un lucru pe care trebuie sa il faci daca nu vrei sa primesti raceala si ganduri negre din partea celorlalti. Ba mai mult, unii incearca prin darurile pe care le fac sa isi arate aroganta si sa se faleasca sau unii incearca sa acopere nepasarea din intreg anul cumparand daruri scumpe si complesitoare pentru cei carora le-au gresit sau i-au dat la margine din viata lor.

Ba chiar si darurile pentru cei mai saraci si fara de ajutor din ziua noastra au ajuns sa fie calmantul constiintei nepasatoare, cantecul de adormire pentru cei carora constiinta le spune ca sunt nepasatori si nemilosi iar ei cred ca daca fac un dar de Craciun cu asta isi linistesc constiinta.

Tare complicati au mai ajuns, Doamne, oamenii in ziua de astazi. Eu mi-as cam da demisia, ce zici?

Un Craciun jolly este imposibil

In Japonia, dar e la fel peste tot …

Vrei, nu vrei, traiesti in lume, trebuie sa cumperi. Mult, mult, cat se poate. Sa facem si de-alea, sa luam si de-alea, sa nu uitam de cutare, etc. Abundenta aduce cu ea si turmele de zombie care te convertesc si pe tine mai devreme sau mai tarziu si te trezesti – vrei, nu vrei – alergand si tu pe langa ei, neputincios sa te opresti sau sa o iei in alta parte. Turma se misca fiecare in functie de rostul ei: unii alearga dupa alimente, altii stau la coada la carne pentru ca dimineata la deschiderea magazinului se da carnea buna (in capul lor). Altii incercand sa scape de armatele de zombie, comanda pe internet. Doar ca sa descopere pe ultima suta de metri ca a mai ramas cutare cumatru fara cadou si la online s-a cam taiat macaroana ca nu se stie daca mai ajunge pana la Craciun, prin urmare tot la mall ajung pe ultima suta de metri, alergand langa celelalte turme de zombie in disperare pentru a suge ceva sange din rafturile tremurande de marfa noua si proaspat plasata gata sa fie aruncata in cosuri.

Bine nu e nici pentru cei care scapa de mall, avand scuza ca sunt obositi de drum – adica capsunarii. Aruncati din aeropor in aeroport, sau si mai rau terfeliti din curba in curba in microbuzele mizere si uneori cosciuge pe 4-6-8 roti, cei care se intorc acasa au stresul timpului: sa ajunga la timp acasa, cat sa poata sa petreaca macar 2-3 zile cu familia, cat sa poata sa se vada macar 1-2 ore cu prietenii si apoi sa nu cumva sa aiba parte de zboruri intarziate, sa nu piarda bilet la vreo cursa sau sa ramana blocati in ambuteiajele de dupa Craciun. Intoarcerea la munca e mai sfanta decat Craciunului: daca intarzii acasa o zi, mama si tata sau nevasta te iarta, dar inapoi la munca e nasol daca cumva nu esti la timpul la care trebuie sa fii. Durerea e mai amara cu cat in vest nu prea exista zilele “punte” si politicienilor din vest nu le-a trecut in cap sa ofere cadou electoral zile libere cu aceste punti. Dar chiar daca le-ar trece impactul ar fi infim pentru ca numai Romania are un sector public atat de umflat.

Fratele lui Jonathan Pageau nu mai foloseste telefonul si traieste relativ izolat. Scrie o carte. Jonathan nu stie cand se va vedea cu el – candva de acest Craciun, adica poate inainte, poate dupa. Nu are cum sa stie concret, pentru ca nu are cum sa dea de el deoarece nu acesta nu are telefon sau internet. Din cand in cand mai primeste mesaje de la el pe diverse canale. Despre Matthieu, Jonathan spunea o data ca e mai destept decat el. M-am mirat atunci, cum poate fi cineva mai desptept decat Jonathan? Ma rog, acum m-am prins. In timp ce frate-sau se streseaza sa faca youtube-uri racit pentru a castiga 5-10$ per intrebare, Matthieu are timp sa petreaca Craciunului si are timp sa se linisteasca, sa se roage, sa citeasca, poate chiar sa faca un foc in semineu ca in reclamele acelea ireale la care ne uitam noi astelalti. Nu stiu daca e casatorit si poate ca nu are familie, de aceea isi permite acest lux. Dar iata ca am inceput cu scuzele.

Cu siguranta poate exista o solutie de a avea si pacea si linistea si bucuria si de a le face pe toate fara tulburare. Eu unul tot tai si parca firele se tot lungesc, prin urmare inca caut acea solutie.

Este Digi24 o televiziune bolsevica?

Cand Donald Trump pune taxe vamale chinezilor pentru a incerca sa stimuleze industria autohtona (pe de o parte) dar pentru a incerca sa destabilizeze economia chinezilor si dictatura tehnocratica a partidului comunist, este numit de catre Digi24 extremist, anti-globalist, separatist, izolationist si populist.

Cand Comisia Europeana propune un nou buget in care se pune accentul aberant pe “energia verde” si prin care se prevede taxarea (vamala) a importurilor din tarile care nu au standarde “verzi” la fel (de aberante) ca in Uniunea Europeana, Digi24 aplauda prosteste si reporterii zambesc ca tembelii cand macane literele care curg pe prompter. Ca fapt divers, sunt tare curios cum plaseaza editorii grimasele si tonul pe care o stire trebuie citita in text. Pentru ca daca acestea sunt initiativa proprie a redactorilor, situatia este tragica. In sensul ca un om care stie sa citeasca si poate sa fie atat de tembel incat la o asemenea stire cu orientarea “verde” a UE in toiul unei crize financiare in care problema datoriilor sta ca sabia lui Damocles deasupra capului europenilor amenintand insasi existenta UE, daca un asemenea om – reporter nu se prinde de cat de amuzanta este poanta, e tragic.

Evident ca presa este desfranata veacului in care traim si se intelege ca presa in ziua de astazi nu prezinta realitatea ci face perceptia asupra realitatii pe care noi singuri ne alegem sa o inghitim zi de zi prin butonul pe care apasam pe telecomanda. Ca o mica paranteza, in ziua de astazi este imposibil sa administrezi profitabil o televiziune. Eu am indoieli si ca televiziunile reusesc sa aiba profit operational in Romania avand in vedere piata mica si competitia care vine din internet. Cu toate extensiile lor (site-uri, transmisiuni, breaking news) si cu toate avantajele pe care inca le mai are fata de internet (cel putin la noi) televiziunile sunt departe de popularitatile unor canale de youtube. Ca fapt divers, ultimul videoclip al lui Mircea Bravo are aproape 270k de views deja desi a fost lansat ieri. Prin comparatie, Digi24 se lauda ca in ziua alegerilor a atins audienta maxima cu 84.000 de telespectatori (si astia estimati). Reamintesc celor care nu stiu ca nu exista unelte precise de masurare a audientei, totul e pe baza unor sondaje: se suna 1000 de oameni si se intreaba cati se uita la TV si la ce emisiune la o anumita ora. Se face apoi extrapolarea pe baza unor alte sondaje (conform carora x% dintre oameni se uita la TV la acea ora) si se combina cifrele, rezultand o aproximatie bruta.

Cum de Digi24 il uraste atat de mult pe Trump si cum de ii iubeste atat de mult pe democrati, inclusiv pe senilul Bernie, odioasa HItlery si creepy Biden ca si pe neobolsevicii de la noi numiti USR incat PNL-ul este deja prezentat la Digi24 aproape la fel de negativ ca PSD inainte de switch? Nu exista alta explicatie decat politica editorialista a finantatorilor acestei televiziuni. Am explicat mai sus de ce televiziunile fiind cu mult sub youtube ca audienta, cu greu pot strange bani din reclame pentru a suporta costurile, licentele, echipamentele, intreaga infrastructura. Da, meciurile ajuta imens si e posibil ca Digisporturile sa duca in spate Digi24 care ajuta si ei putin ca produs “tractor” oferit gloatelor. Televiziunile insa sunt finantate de miliardarii care se distreaza uitanduse la prosti cum danseaza pe muzica pe care le-o pun ei ca niste DJ drogati la un chef.

Am putea da vina pentru orientarea comunistoida a Digi24-ului pe inclinatia elitelor fara coaja din media romaneasca catre o felie asemenea ei din media straina – unde totusi dreapta este prezenta mult mai mult ca la noi chiar daca nu corespunde procentelor din alegeri. Sa nu ne facem insa iluzii: politica si orientarea nu sunt deloc intamplatoare sau lasate la mana agaricilor care doar macane ce li se dicteaza. Nici macar editorii nu au optiuni – cata vreme exista un orientation dashboard extrem de bine conturat atat cu privire la chestiunile generale cat si la persoane sau evenimente, spatiul de manevra al editorilor in care pot sa isi puna amprenta proprie si sa dea o turnura oarecare acolo unde topicul nu se incadreaza in specificatiile din dashboard este extrem de limitat.

Este bine asa? Evident ca nu este bine si asta nu inseamna deloc presa libera. Presa libera e cea care accepta opinii diferite. Opiniile diferite la Digi24 sunt facultative. Am vazut socat un interviu luat patronilor de la colectiv cu ocazia condamnarii recente si in care reporterita ii acuza violent si vehement iar acestia nici nu puteau sa duca o propozitie pana la capata. Printre randuri, am reusit sa deduc ca in apararea lor, unul dintre patroni spunea ca daca el a avut avizul si hartiile date de stat in regula, nu era responsabilitatea lui sa cunoasca legea – in particular faptul ca trebuiau sa existe doua iesiri la spatiu (una de evacuare). Evident ca nu pentru asta a fost condamnat omul – pentru ca intr-adevar daca are avizul de la stat, semnat de pompieri si de primar, ma indoiesc ca legea e atat de aberanta incat sa pretinda patronului sa se prieapa mai bine ca pompierul si primarul. Este logic ca o asemenea absurditate nici macar in Romania nu exista. Insa acea reporterita era sigura pe ea ca patronul trebuia sa stie si ca nu i-a pasat. L-a facut cu ou si cu otet pe saracul om desi acesta tocmai primise vreo 10 ani puscarie.

Presa libera este o iluzie si nu ma refer doar la trusturi. Insa intr-o tara balcanica unde o televiziune este folosita doar ca masina de propaganda – indiferent de pozitionare – presa desi nu este libera este extrem de periculoasa. De aceea, reglementarea trebuie sa fie mult mai laxa, licentele de asemenea ieftinite la maxim si bineinteles orice organism de “control” pe spranceana si de monitorizare a continutului desfiintate. Presa libera trebuie sa insemne libertatea totala de exprimare, nu doar acea libertate pe care ti-o tolereaza CNCD-ul sau cealalta organizatie. In lumina celor zise mai sus, deducerile de impozit pentru ziaristi ar putea fi un lucru bun. Cata vreme insa legea este inca rigida si neadaptata la realitati si eu daca am un canal de youtube nu ma pot angaja ca redactor ca sa primesc deducerea, legea nu ajuta.

Din pacate, desi retelele sociale pot pune presine pe masinariile de propaganda, alinierea patronilor acestor retele cu viziunea partidului comunist asupra presei libere, face imposibila manifestarea dreptului la libera exprimare pana si in SUA. Ce mai ramane? Dezvoltarea unui nou limbaj subversiv si ocolirea tacticoasa a greselilor care pot duce la taxarea si excluderea pe retelele sociale reprezinta singura speranta in prezent. Cel putin pana cand inteligenta artificiala nu va mai putea fi fentata, in prezent volumul comunicarilor facand imposibila cenzura eficienta.

Repocalipsa

Despre operatiunile REPO din Romania si despre cum reprezinta acestea un mecanism rapid si direct de interventie a bancii centrale pe piata banilor (money markets) am explicat aici acum 7 ani.

O explicare detaliata dar simplista a socului de pe piata REPO produs in SUA in Septembrie, o gasiti la ziarul Bursa aici.

Ca sa intelegeti pe scurt ce s-a intamplat, sa ne imaginam ca avem un bolnav de inima care a facut infarcturi multiple si este tinut in viata pe aparate. Tehnic, terminologia medicala folosita pentru a exprima starea bolnavului este: “bolnavul a fost stabilizat si este in afara unor riscuri iminente. Vom urmari evolutia acestuia si vom face tot ce se poate pentru recuperarea starii lui”. Asa s-a intamplat in 2008: sistemul financiar bazat pe credit a facut infarct. Doctorii (Fed-ul si guvernul SUA) au “rezolvat” problema, punandu-l pe aparate: imprimanta de bani. Ce s-a intamplat in septembrie a fost defectarea aparatelor. Asta este explicatia pe scurt, in caz ca nu va intereseaza detaliile din Bursa. Paralelele sunt periculoase si ma opresc aici.

Este foarte greu de inteles piata de operatiuni repo a unei tari daca nu lucrezi cu ea zi de zi si daca nu esti specialist. Chiar si cei care lucreaza la noi, in Romania, in domeniu, nu pot intelege ce s-a intamplat in SUA pentru ca sunt reglementari diferite si prin urmare butoanele functioneaza cu totul altfel. Dar ce zic eu, chiar Fed-ul recunoaste ca nu stie cum sa controleze necesarul de lichiditate din piata si ca de aceea s-a intamplat acest “choak” de moment.

Opiniile cu privire la gravitatea si riscul evenimentului sunt variate ca raportare. Avem de la cei care considera choak-ul (si raspunsul Fed-ului) un eveniment extrem de negativ care arata ca Fed-ul nu mai poate tine lucrurile sub control (oricata lichiditate ofera, va fi in moment t0 in care aceasta nu va fi necesara) pana la cei care explica choak-ul ca pe un simplu accident datorat unor conditii speciale care au avut loc in acea perioada si care nu au mari consecinte (Fed-ul invata, a rezolvat oricum problema, chiar daca se mai intampla Fed-ul se va adapta la situatie, nu sunt consecinte de nicio natura pentru sistemul financiar doar ca trebuie ceva noi reglementari pentru a stabiliza si piata asta).

  1. Lebada neagra

In ciuda dificultatii de intelegere si a complexitatii money market-ului american eu zic ca unele lucruri pot fi subliniate. Evenimentul este un candidat serios la a fi o lebada neagra. Va fi declarat insa o lebada neagra doar cand va fi certa implozia sistemului financiar actual bazat pe tiparnita Fed-ului si cand dobanzile o sa creasca si o sa intram intr-o noua paradigma. Chiar insa fara o amploare atat de grava, evenimentul este clar un exemplu de lebada neagra si constituie clar un contra argument la teoria oficiala ca interventionismul si ingineriile politicii monetare pot echilibra pietele si pot evita crizele (echilibrarile automate ale pietelor), prin urmare, nu mai avem nevoie de mecanisme de piata pentru ca noi reglementam piata si prin urmare o controlam total si prin urmare, putem sa evitam caderile de preturi si ruperea mecanismului cerere-oferta. In esenta, fara dubii, choak-ul de pe piata repo a fost o lipsa a ofertei de bani din partea Fed-ului, deci o dovada clara ca nu pot sa controleze nici macar cateva tranzactii infime (ca raport la toate pietele financiare) din core-ul core-ului (sau bufferul bufferelor, cum frumos zice un nene de la Pimco in conferinta asta).

2. Lender of last resort

Un alt lucru care l-as sublinia si care cred ca indiferent de raportari (alarmiste sau calmante) la acest incident, nu poate fi negat este acela ca Fed-ul cel putin pentru acele zile, a esuat sa fie lender of last resort. Cand dobanda interbancara iti creste brusc la 10% de unde tu ai scazut-o la 1.50-1.75%, nu mai poti sa te numesti lender of last resort sau daca o faci, o faci cu jumatate de gura si cu mii de explicatii si justificari.

Ori daca Fed-ul nu este in stare sa inteleaga si sa controleze chiar inima pietelor financiare care este lendingul interbancar unde sunt un numar limitat de operatori si unde pot clar sa vada fluxurile, sa estimeze cererea, unde nu exista necunoscute prea mari din partea unor jucatori straini, unde nu pot exista influente prea mari din partea unor factori exogeni (psihologia pietelor sa zicem, incidente aleatoare – falimente bancare etc), ce pretentie sa aiba Fed-ul ca poate asigura stabilitatea intregului sistem financiar al lumii?

Suntem deci pe muchie de cutit si lumea nu intelege. Oamenii cred ca criza din 2008 a trecut si in cel mai rau caz, cred ca va veni o criza similara si cu siguranta se gandesc doar ca dobanzile vor creste pe o perioada, pana intervin iar bancile centrale si singurele chestii nasoale vor fi scaderea cererii si eventual scaderea preturilor la unele asset-uri. Perceptia populara la noi are doar cateva componente cu privire la viitoarea criza: cresterea cursului, scaderea imobiliarelor, cresterea dobanzilor si scaderea consumului. Si asta doar la cei mai informati (sau cel putin cu pretentii) investitori. Nu ii blamez – este firesc ca oamenii sa gandeasca prin raportare la ceva cunoscut. Este imposibil sa convingi naivii ca un crash total al sistemului financiar poate avea loc oricand si in 3 zile hipermarket-urile vor fi goale. Increderea in stat, in banci in americani, in UE este infinita si aberant de solida. Evenimentul din septembrie a dovedit tocmai acest lucru, insa din pacate, oricat de mult ar fi popularizat, este greu de inteles chiar si pentru pasionati si specialisti pentru ca repet – daca nu lucrezi zi de zi in acea piata, nu poti sa ii intelegi mecanismele. Si chiar cei care lucreaza acolo, fiecare are perceptia lui si nimeni nu are interesul sa sustina opiniile alarmante si sa puna gaz pe foc.

Sa vedem insa si perspectivele calmante. Sa zicem ca pe termen lung, nu s-a intamplat nimic. Choak-ul a fost doar un eveniment punctual care stimuleaza Fed-ul si guvernul sa ia noi masuri de reglementare care sa evite alte spike-uri viitoare. Poate ca “primary dealers” – marile banci sunt chiar actori in aceasta criza si au incercat cumva sa manipuleze situatia in vederea obtinerii unor beneficii printr-o eventuala dereglementare. Exista conspirationisti care zic ca si 2008 a fost provocat pentru ca unele banci sa castige si cel mai evident exemplu ar fi evreii de la Goldman Sacs. Este imposibil insa sa stim adevarul si cert este ca orice criza aduce oportunitati deci nu putem vedea doar papusari peste tot.

In concluzie, nu doresc sa alarmez pentru ca stiu ca nu reusesc. Evident ca nu sunt de parere ca totul este doar un flake – daca era un flake, nu pompau sume imense o perioada atat de larga dupa si nici nu lua masuri preventive extraordinare pentru finalul de an – practic intentioneaza sa injecteze o jumatate de trilion in ultimele zile.
Nu am intelegerea si cunostintele necesare ca sa inteleg ce se intampla in piata repo, asa cum in 2008 desi aveam acces la internet si urmaream presa zilnic, habar nu aveam ce inseamna piata creditelor sub-prime.

Doresc insa sa subliniez ca pregatirea pentru urmatoarea criza financiara trebuie sa fie cu mult peste “invataturile” crizei din 2008. Schimbarea paradigmei financiare poate insemna nu doar caderea bancilor si schimbarea banilor ci si venezuelizarea intregii lumi. Recomandarea nu poate fi alta decat clasicul 3G american: God, Guns & Gold.

Comentarii la PIlda Talantilor

  1. Pilda talantilor si camataria

Stiu ca exista canoane care pun la zid camataria. De asemenea exista cuvinte ale sfintilor impotriva camatariei. Trebuie insa inteles si contextul istoric. A exista o vreme de exemplu in Imperiul Bizantin cand episcopii erau ca un fel de bancheri sau baroni locali. Dupa caderea Romei si consolidarea importantei crestinismului in Imperiului Bizantin, cum estul nu era un teritoriu citadin ci mai mult un teritoriu al satelor si cum nu mai existau marii bogatasi locali care administrau inainte orasele si erau responsaibili pentru strangerea taxelor (imi lipseste acum termenul), episcopii erau cei mai bogati oameni pe regiuni intregi. Prin urmare, avand bani, s-au gandit sa o puna de o banca si dadeau imprumuturi. Cum cine face prajutura se mai unge pe degete cu faina si cu greu se abtine cel care tine post sa nu se dedulceasca facand prajituri cu lapte si oua, s-au facut sinoade care au canonisit camataria in randul clericilor.

Insa camataria in sine nu poate fi rea si nu exista motive sa fie infierata. In primul rand, daca Hristos ar fi impotriva camatariei nu ar mai fi dat aceasta pilda. Din contra, aici cum stapanul il inchipuieste pe Dumnezeu, iata ca Dumnezeu chiar recomanda ca cel care nu se pricepe sa inmulteasca talantii in alt fel, macar sa ii dea la camatari ca sa ii inmulteasca. Altfel zis, la bancheri.

Sunt bineinteles porunci si sfaturi ca crestinul sa dea si sa nu se mai gandeasca daca va primi inapoi, insa exista nuantari in sensul ca Hristos nu ne vrea prosti. Daca am asculta orbeste aceasta porunca, fara sa cautam mai pe indelete sensul acestei porunci, cu siguranta am risipi foarte repede orice bani de prisos pe care ii avem, impartindu-i in dreapta si in stanga – caci de primit s-ar gasi multi. Porunca de a imprumuta fara sa astepti inapoi se refera clar la cei saraci si aflati in nevoie care ne sunt apropiati. Nu poate sa includa aceasta porunca indemul de a imprumuta pe un oarecare de pe strada care se afla in nevoie financiara. De asemenea, nu oricine iti cere bani chiar are nevoie de ei si imprumutul tau il poate ajuta pe respectivul. Este greu sa cantarim insa situatiile si bine ar fi sa fim luminati pentru a stii voia lui Dumnezeu in fiecare situatie. Daca nu ne este insa asta la indemana suntem macar datori sa verificam pe cine imprumutam si pentru ce. De asemenea, personal nu vad rostul imprumutarii repetate a celor care sunt rai platnici. Exista bineinteles nuantari, dar exista un tip de oameni care sunt saci fara fund si care daca le-ai da miliarde, i-ar papa pe toti si nu ti-ar da un leu inapoi. Exista oameni care nu stiu sa chibzuiasca banii si nu sunt dispusi la sacrificii ca sa se indrepte. Proastele obiceiuri nu trebuiesc incurajate prin nepasarea cu privire la imprumuturi. Dar nu doar imprumutatii neseriosi trebuiesc evitati ci si neobrazatii care mimeaza suferinta si se autovictimieaza abuzand de buna noastra dispozitie si – pe scurt zis – luandu-ne de fraieri. Daca este ceva clar, cu sau fara luminarea harului, putem cunoaste suferinta sincera a celui care cere neavand incotro, pentru ca suferinta lui ne inmoaie inima oricat de impietrita o vom avea si ingerul pazitor ne va arata acel om care merita sa ii dai si sa nu te mai astepti sa primesti, asa cum ne indeamna Mantuitorul. Din pacate insa particularitatile sistemului financiar din prezent si societatea in general, indeamna la neobrazare, indolenta, neseriozitate, auto-victimizare si pe scurt zis, nu ne ajuta sa fim cum trebuie cu privire la buna chivernisire. Daca alta data invidia saracilor putea fi stimulata doar prin admirarea gardurilor palatelor bogatilor si a hainelor acestora (pentru cei care traiau in proximitatea bogatilor), mediile informationale de astazi permit tuturor saracilor sa vada in amanunt averile, bogatiile, jucariile si dracoveniile oricaror bogati de pe toate meleagurile. Asta pune o presiune imensa pe umerii tuturor, facandu-i pe cei care in realitate nu sunt deloc saraci sa se simta ultimii oameni. Desi avem la indemana sa cunoastem, sa aflam si sa vedem si despre cei care o duc mai rau ca noi, evident ca tentatia este de a urmari cum o duc cei bogati – ce masini conduc, ce case au, cum se plimba ei cu avionul personal, ce mananca etc. Iata cum cunoasterea este o povara daca nu este insotita de discernamant si intelepciunea care cantareste importanta lucrurilor.

Orice imprumut de bani presupune un risc. Riscul de a nu mai primi banii inapoi. Camata acopera acest risc, permitand mecanismul imprumutului care este unul firesc – exista suisuri si coborasuri in viata fiecarui om si in finantele lui. E bine sa ai de unde sa ceri imprumut la un moment dat si este bine sa aiba cine sa te imprumute. Fara dobanda, nu te-ar imprumuta nimeni, deoarece mere exista unii care nu mai pot sa dea imprumutul inapoi. Daca toti ar imprumuta pe toti fara dobanda, cum inevitabil exista unii care nu mai platesc, nu doar ca s-ar incuraja taraganarea platilor (caci nu mai exista presiunea timpului si cumularea dobanzii) dar cum inevitabil unii nu platesc datoriile din varii motive, cel care imprumuta ar ajunge rapid sa intre in … incapacitate de plata.

Sa revenim insa la pilda talantilor – ar da Mantuitorul pilde cu obiceiuri si exemple necuvioase? Cu siguranta ca nu si cum fiecare cuvant al Mantuitorului este adevarat, putem fara dificultate sa spunem ca in aceasta pilda, camataria chiar este recomandata, cel putin ca alternativa la cei care nu se pricep sa inmulteasca banii.

2. Talantii sunt bani dar nu doar bani

Desi pilda cu talantii foloseste banii, se intelege ca talantii inseamna mult mai mult. Pilda este pilda si talantii inseamna darul lui Dumnezeu, de orice natura este el: viata, putere, sanatate, meserie, un talent anume, o oportunitate anume, o pasiune anume. Bunuri spirituale, bunuri biologice, psihologice, aptitudini, capacitati, situatii – ba chiar si defectele noastre pot fi talanti. O persoana cu un anume handicap, prin specificul lui si faptul ca se diferentiaza de altii, poate avea darul de a atrage atentia mai usor, ceea ce poate fi un talant – fructificat cum trebuie acest dar de a atrage atentia poate face mult bine celor din jur. Un copil care este handicapat si necesita multa jertfa din partea parintilor sai, are talantul de a stimula jertfelnicia lor si prin aceasta el se mantuieste.

Am cunoscut un cersetor handicapat care nu avea picioare (sau decat un picior – nu mai retin). In fiecare zi, statea pe un scaunel pe strada si se misca continuu, mutandu-si din cand in cand scaunelul si parcurcand o portiune de strada de-a lungul si de-a latul. Era singura posibilitate de miscare pentru el si desi altceva nu putea sa faca, plimbarea lui zilnica de sus in jos pe marginea strazii l-a facut faimos in Craiova. In ce fel acest om si-a folosit talantul este evident: cand iti este greu sa te misti, te poti gandi la el, care toata ziua se plimba cu scaunelul in sus si in jos pe marginea strazii. Desi poate o face oportunist, ca sa primeasca ajutoare de la trecatori, exista alti cersetori care nu fac ce face el: sa se plimbe pe marginea strazii, de sus in jos, toata ziua, de dimineata pana seara, mutandu-si scaunelul. Dar nu doar asta, prin plimbarea lui a atras atentia presei si am aflat ca acel om are familie, are copii care merg la scoala si de care el are grija. Ce curaj poate inspira acest om tinerilor care incep o familie si care au urechi de auzit si ochi de vazut! Cu ani in urma, a aparut chiar un articol in ziarul local – din pacate nu pot da referinta.

Cu toate acestea, desi talantii inseamna toate cele enumerate mai sus, talantii inseamna si bani. Mai ales in ziua de astazi cand banii isi erodeaza valoarea de pe o zi pe alta, responsabilitatea inmultirii talantilor pentru cei carora Dumnezeu li i-a dat, este si mai mare ca in alte vremuri si necesita atentie mai sporita. Bancile sunt solutia simplista dar care macina valoarea banilor, prin urmare responsabilitatea inmultirii este si mai grea prin dificultatea vremurilor si riscurile necesare a fi analizate. Personal, recomand fondurile de obligatiuni ca varianta minimala de dat banii la schimbatorii de bani ca sa ii inmulteasca. Schimbatorii de bani din acele zile sunt fondurile si traderii din zilele noastre. Bancile din pacate nu mai sunt camatari ci grupari care cer taxa de protectie: in fiecare luna trebuie sa cotizezi cu comisioanele babane ca sa iti poti recupera o parte din bani.

3. Lipsa lucrarii talantilor probabil nu este pacatul principal al lucratorului nepriceput

Stiu ca aici poate ma risc putin, dar m-am gandit mult la aspectul asta si nu imi este teama sa il enunt cu rezerva ca nu stiu de alte interpretari similare. Deci, lucratorul nepriceput s-a justificat ca nu a inmultit banii deoarece stia ca stapanul este “om aspru”. Pai daca stapanul era atat de aspru, avea lucratorul curajul sa il acuze ca secera de unde nu seamana si aduna de unde nu presara? Oare daca stapanul ar fi fost atat de aspru, nu i-ar fi fost frica lucratorului care primise un talant sa ii mai si strige in fata ca este nedrept? Oricum una este asprimea, alta e nedreptatea. Stapanul putea fi aspru in sensul ca cere inmultirea talantilor, dar in niciun caz nu cere imposibilul – dovada ca ceilalti doi au adus rod dublat!

Putem zice, dar cum de stapanul nu il cearta pentru o asemenea acuza, ba chiar merge pe ea zicandu-i “stiai ca secer de unde nu seman” si cealalta, si nu ai dat talantul la camatari? Stapanul ii zice “stiai”, adica tu stiai, tu ma credeai, asa ai auzit tu ca sunt, pentru a putea cu mai mult sa il acuze: chiar stiind acestea despre mine (desi nu sunt adevarate) nu ai lucrat? Ne intrebam oare ce ar fi zis stapanul daca lucratorul netrebnic ar fi zis “iarta-ma, stapane, nu am putut mai mult decat sa ingrop acest talant”? Eu unul banuiesc ce i-ar fi zis. Deci eu banuiesc ca de fapt a fost taxata inselatoria si obraznicia lucratorului netrebnic sa dea vina chiar pe stapan pentru netrebnicia lui, nu atat nerodirea lui, care ar putea veni din nepricepere, teama sau neputinta. De acord ca pilda in principal se refera la datoria inmultirii talantului dat si ne sunt dati cei doi ca exemplu pozitiv si al treilea ca exemplu negativ. Dar sa luam seama si de ce anume este acuzat acesta. Nu doar pentru nelucrare. Nelucrarea este mai mult consecinta caderii lui in mandrie, in nebunie altfel spus. Cum poate fi atitudinea lui fata de stapan altfel catalogata decat nebunie?

Sa nu mergem insa pe logica umana: sa admitem ca daca cel cu 5 a facut 10 si cel cu 2 a facut 4, ne vine la indemana sa consideram ca cel cu 1 ar fi fost dator sa faca 2. Dar poate ca stapanul, avand talanti nenumarati, daca acesta si-ar fi cerut iertare, ar fi primit talantul lui fara probleme, asa cum cel din ceasul al 11-lea, in alta parte a fost platit ca cel din primul ceas. Stapanul are toate si le imparte cum vrea el. Desi pilda ne pune pe un fagas al gandirii in care cel cu un talant este clar dator sa aduca doi, cum el l-a adus doar pe cel pe care l-a primit, sa nu ne temem sa ne gandim ca putea fi chiar mai rau: putea sa piarda talantul sau putea chiar sa vina cu datorii. Orice stapan rezonabil, nu ar avea ce sa zica daca totusi si-ar primi talantul inapoi daca cel care a fost dator sa lucreze talantii nu a reusit, desi a fost plasat intr-un context in care altii chiar au dublat talantii. Daca ar exista raspuns indreptatit, stapanul ar da alt verdict. Nu am indoiala de asta. Insa apararea lucratorului nevrednic, arata o cu totul alta fata: o indrazneala uimitoare de a acuza chiar in fata, chiar pe stapanul de lucruri mincinoase. O neobrazare crunta, o curata nebunie. Precum Adam a dat vina pe Dumnezeu pentru caderea in ispita – femeia pe care TU mi-ai dat-o, aceea m-a indemnat sa musc, ca si cum daca nu i-o dadea, el singur nu cadea in plasa sarpelui – tot asa, lucratorul netrebnit da vina pe Dumnezeu – daca tu nu erai asa de nedrept sa ceri imposibilul, eu nu eram atat de fricos si as fi lucrat si inmultit talantul. De aceea cred eu ca a fost condamnat lucratorul netrebnic – nu pentru nelucrare cat pentru neobrazarea de nu-si recunoaste neputinta si de a-l acuza pe altul, chiar pe Dumnezeu pentru metehnele lui. Se intelege ca toate merg mana in mana: lenea produce neputinta, neputinta naste nerodirea, nerodirea vine cu frica de pedeapsa. Frica de pedeapsa in loc sa aduca pocainta, starneste razvratirea care nu alunga mandria si prin urmare pocainta este imposibila.

Si aici as face o mica paranteza. Este clar ca stapanul cerea talantii inmultiti pentru ca mediul era propice. Daca cel cu cinci a reusit sa faca zece, daca cel cu doi a reusit sa faca patru, nu era deloc imposibil pentru cel cu un talant sa faca doi. In cel mai rau caz, se ducea si vedea ce fac ceilalti, daca ar fi fost nepriceput. Daca ar fi fost neputincios, poate le-ar fi cerut ajutorul celorlalti. Care lucrator care stie ca are un stapan care secera de unde nu seamana, avand un talant si stiind ca daca nu il lucreaza, va fi de rau, nu se gandeste ca macar inainte de venirea stapanului sa mearga la ceilalti si sa ceara de la ei din prisosul lor pentru a fi pregatit sa se afiseze inaintea stapanului? O astfel de indrazneala, ar fi fost cu mult sub obraznicia de a acuza chiar stapanul de lucruri mincinoase si revoltatoare pentru care evident ca nu isi poate atrage decat pedeapsa. O astfel de orbire nu poate fi justificata decat printr-o mandrie infinita. Mandria infinita l-a facut pe lucratorul netrebnic sa sada in nepricepere si sa nu invete de la cei care au lucrat cum trebuie talantii. Nu frica l-a oprit sa dea talantul la schimbatorii de bani ca sa il inmulteasca ci rusinea de a recunoaste ca nu poate si ca altii pot mai bine ca el.

Se intelege ca daca cei trei au fost chemati impreuna la judecata, contextul in care au fost ei plasati, mediul le-a fost similar si cu siguranta in activitatea lor probabil s-au intersectat, au stiut unul de altul, periodic poate s-au consultat sa vada care cat a facut si ce face fiecare pentru a putea sa ia pulsul situatiei, sa vada daca nu cumva sunt in urma. De ce credeti ca cel cu un talant nu s-a consultat cu ceilalti si nu a incerca sa invete de la ei sau daca nu putea, macar sa se roage de ei sa il imprumute? Erau oare ceilalti rai sau prea competitivi incat sa nu il ajute? Nici vorba, altfel stapanul nu i-ar fi felicitat pentru inmultirea talantilor. Stapanul este drept si nu ar fi primit talantii inmultiti daca nu ar fi fost inmultiti cum trebuie. Deci putem deduce ca cei care au inmultit talantii, puteau chiar sa se prezinte cu talanti mai putini la judecata. Cel dintai ar fi putut spune: am facut doar noua, nu zece pentru ca l-am ajutat si pe acesta sa inmulteasca si el talantul lui. Cu un asa stapan, cei noua talanti veniti la pachet cu ajutorul pentru cel nepriceput dar care s-a corectat, ar fi cantarit poate chiar mai mult in ochii stapanului.

Este cert zic eu ca cel care nu a inmultit talantul, nu de atat de frica este vinovat – caci iata nu are frica sa il acuze pe stapan de lucruri mincionase – cat de mandria de a sta incorsetat in propriile ganduri. Frica de gresala este doar iluzia pe care singur si-a construit-o in jurul sau sau mai bine zis plapuma sub care s-a ascuns mandria care l-a impiedicat mai intai sa invete de la ceilalti cum se inmultesc talantii si in cele din urma ca sa ceara iertare de la stapan. Mandria, ascunsa adanc in inima in tot acest timp, a nascut razvratirea care l-a dus pana acolo in a acuza pe stapan pentru netrebnicia lui.

De ce inflatia de 2% este cancer cu lingurita

Targetul de inflatie de 2% stabilit de BNR este o aberatie economica financiara incastrata in mentalul colectiv fara nicio evaluare sau re-evaluare. Pur si simplu BNR zice ca 2% e target si pur si simplu restul acceptam ca asta e – CSFNCSF – daca Mugurel si corul sau asa zic, asa e bine.

Peter Schiff explica pe larg stupiditatea existentei unui target de inflatie stabilit de bancile centrale, care culmea au in mandat tocmai stabilitatea preturilor.

Se intelege ca istoric au existat perioade in care deflatia a fost o problema. In criza din 33 si in alte crize, deflatia a fost consecinta crizei: preturile scadeau pentru ca lichiditatea era in implozie, investitorii erau fricosi sa isi mai tina banii aiurea in hartii umflate (actiuni, bonduri etc) si prin urmare ii bagau in aur si alte investitii reale, tangibile care nu pot disparea instant cu usurinta.

In zilele noastre, inflatia este folosita de bancile nationale pentru a diminua povara creditului. De aceea avem un “target”, desi legatura intre dobanzi si target nu este tocmai directa. In cazul Romaniei, nici macar acel target de 2%, BNR nu e in stare sa il mentina. Dezmatul pomenilor electorale din 2019 a impins inflatia la cote de alarma si pericolul inca nu a trecut. Nu mai zic la nivel european – unde deflatia chiar este alarmanta din perspectiva “analistilor” sau in SUA – unde totusi lucrurile par mai linistite daca ne uitam la cifre (din punct de vedere al targetului de inflatie). Deci bancile centrale, in fapt, nu pot pune frane atunci cand inflatia explodeaza (din varii motive) si nici nu o pot stimula cand asta e vital pentru “repornire”.

Dar nu doresc sa dezbat ce este inflatia, pentru ca exista o prapastie atat de mare intre definitia teoretica, intelegerea ei in domeniul finantelor si perceptia generala a publicului. Intelegerea definitiei nu ar fi insa o problema, ci neintelegerea mencanismelor care o produc si a imposibilitatii de a o controla. Chiar daca o inflatie de 2% ar fi de nota 10 pentru BNR – daca am accepta ca acest target nu este strigator la cer – sunt multe, multe dileme si semne de intrebare, nu doar legate de cine produce inflatia, de ce are loc inflatia, cum sa o tinem sub control, putem sa o tinem sub control etc.

Eu doresc insa sa pun cateva intrebari mai putin importante dar care pot sa trezeasca din indolenta cu privire la politica monetara a BNR-ului pe cei carora le pasa.

In primul rand, de ce este targetul de inflatie 2% in lei? Daca noi oricum avem un deficit comercial imens, daca preturile in Romania la cele mai scumpe lucruri sunt in EUR (imobiliare, auto, firme), daca pana si in domeniul alimentar consumam mare parte din import, de ce BNR nu stabileste in target de inflatie in EUR? Daca BNR-ului ii pasa de stabilitatea preturilor este evident ca devalorizarea cursului poate lovi cu mult mai puternic in aceasta stabilitate daca le evaluam in eur. Daca stabilitatea preturilor este importanta pentru economie si pentru populatie in cele din urma – pentru ca sper ca omul este inca focusul “specialistilor” de la BNR si nu “macro-stabilitatea” bancilor – de ce nu se focuseaza BNR si pe stabilitatea preturilor in EUR care ne afecteaza de fapt pe toti? Da, avem grija la curs, poate raspunde Mugurel, dar pana una alta, 2% pe lei este targetul oficial si toata politica BNR este focusata pe acest target.

Sa zicem ca ar fi ilogic sa stabileasca targetul in EUR (ca doar BNR controleaza leii din piata, dobanzile si alte mecanisme prin care poate afecta inflatia). Dar macar informativ, de ce nu mentine BNR si o inflatie in EUR? De ce nu suntem informati: inflatia anul acesta in EUR a cosului de consum a fost xxx? Sau daca nu BNR, macar INS! Sa zicem ca poate printre sutele de charturi facute de operatorii de excell-uri de la INS ar fi si vreunul in EUR sau sa zicem ca cine doreste poate sa isi faca singur calculele ca doar cifrele sunt publice, cursul BNR este public etc. Si INS si BNR dar mai ales presa ignora ce conteaza pentru omul de rand: evolutia reala a nivelului de trai, care in cazul romanilor se masoara in EUR nu in LEI.

Metodologia stabilirii inflatiei este de asemenea una irelevanta. Diavolul este in detalii. De acord, ca trebuie sa existe un cos zilnic, trebuia cumva masurat nivelul de trai – desi cui ii pasa, ca politicienilor oricum nu prea le pasa, iar Mugurel macane povestea cu inflatia de 2% de cand il stim … Insa acest cos este plimbat cam mult prin mall si produsele se cam schimba prin el. Sondarea preturilor nu are adancimea necesara statistica pentru a conta, etc. Cu toate acestea, chiar si acest cos masluit, a crescut in Noiembrie.

In final, as dori sa trag un semnal de alarma sau mai bine zis sa pun in vedere la ce anume trebuie sa fim atenti ca indicator al apropierii SHTF-ului.

Avem asadar consensul mainstream ca bancile centrale trebuie sa mentina o inflatie de 2% pentru a asigura o stabilitate economica si a sistemului financiar. Ma rog, cu sistemul financiar, sunt mai multe de zis, dar in macaneala oficiala, economia e aruncata in fata pentru a linistii boporul ca BNR (si alte banci) vegheaza pentru noi. Ca uite, incearca sa atinga un target de 2% ca sa avem stabilitatea preturilor, ceea ce pare ceva bun pentru ca ne garanteaza ca nu o sa fim furati de guvern prin faptul ca primim azi o suma si peste o luna cand ii cheltuim (sau si mai mult daca ii punem in banca) o sa valoreze la fel sau macar doar cu 2% mai putin …

Ei bine, cand bancile centrale nu o sa mai poata sa tina sub control acest 2% si o sa sarim peste, o perioada mai mare, chiar si cu putin, atunci sunt semnale clare ca incepe SHTF. Ce pot sa mai faca bancile pentru a raci inflatia cand se va incinge? BNR sa zicem ca poate mari dobanzile, poate devaloriza leul etc. Dar Fed-ul ce poate face? Sau BCE-ul? Oricum marirea dobanzilor creste povara datoriei si sunt unele tari in prezent unde numai o marire de 0.1% a dobanzii poate da peste cap deficitul.

In final, mai doresc sa prezint un punct de vedere al unor contrarieni financiari. Avem asadar consensul ca traim o perioada de lupta cu explozia creditului prin tentativa de stimulare a unei inflatii si oferirea de lichiditate nelimitata. Expansiunea creditului la cote infinite, cu increderea ca bancile centrale pot controla toate mecanismele din piata pe masura ce inghit o felie din ce in ce mai mare din piete. Toate acestea cu un singur scop: stimularea unei inflatii pentru erodarea nivelului global al datoriei fara acceptarea unei crize majore – care a fost pana acum felul in care natura (pietele) rezolva problema supra-incingerii, asa cum padurile ard uneori pentru a scapa de cumularea uscaturilor si a putreziciunilor. Dar ca sa nu mai avem crize, deoarece politicienii nu sunt realesi daca sunt crize, dar mai ales deoarece bancherii nu prea mai fac profituri record in crize, s-a inventat masina de tiparit bani prin apasarea unei taste, care rezolva pe moment problema si evita crizele. E mult de discutat si in ce masura crizele sunt chiar evitate in realitate, pentru ca daca ne uitam la greci, ce au patit ei in ultimii 7-8 ani este mai rau decat criza din anii 33 cu tot crashul economic si finaciar de atunci.

Dar avem asadar un consens, ca bancile centrale incearca sa “reporneasca” motoarele prin stimulare financiara menita sa produca inflatie care ideal sa fie tinuta sub control. Si in ultimii 10 ani, am avut perioade in care chiar se credea ca aceasta se poate realiza.

Sunt insa cateva voci care sustin ca repornirea motoarelor este o iluzie si ca inflatia nu poate fi stimulata, ba din contra ne vom lovi in final cu o mega-deflatie seculara [1]. Tiparirea de bani care teoretic este impinsa de sus in jos, de la bancheri pana la femeia de serviciu se cam opreste pe drum si desi unele asset-uri raman la preturi umflate, puterea de cumparare a omului de rand scade treptat si este doar o chestiune de timp pana cand alterarea mecanismelor de auto-reglare a pietelor va produce dezechilbre majore care nu mai pot fi controlate prin inginerii financiare si monetare. Intr-adevar, adeptii acestei perspective sunt in zona fringe, dar exista si daca au dreptate, SHTF va fi nasol de tot pentru cei de jos.

In particular in Romania, dupa cum am mai explicat, recent traim o perioada de devalorizare treptata a cursului in vederea temperarii deficitelor. Orban s-a intalnit cu Isarescu inainte de numire si probabil Isarescu a venit cu propunerea: PNL urmeaza sa continue cu maririle promise de PSD, nu va taia nimic, dar cursul va fi dezlegat pentru a evita deficite si mai mari. Este o masura tragica si penibila si o tentativa groteasca de controlare a economiei tarii si a politicii economice de la BNR si nu de la guvernul desemnat. Sunt personal revoltat ca Organ-ul lui Isarescu nu are nici neuronii si nici cohones sa vina cu propriile idei si PNL nu are oamenii capabili sa inteleaga ca trebuie sa te feresti de darurile lui Mugurel.

Nu exista solutii monetare la defecte structurale si politici catastrofale. Este precum un panadol dat unui bolnav de cancer. Pe moment ajuta, dar nu este ce trebuie. Tumoarea trebuie extirpata, politicile catastrofale trebuiesc abordare cu fermitate si rezolvate rapid. De acord, ca reactia sociala poate fi o problema, dar nu este alta cale.

Pe de alta parte, chiar daca presupunem prin absurd ca cei doi au stabilit sau vor stabili o politica coerenta si niste pasi concreti fermi de reglare si ajustare si solutia este doar una de avarie, personal nu am incredere in Mugurel si nu cred ca asta este rolul BNR sa deschida pusculita rezervei discretionar cand crede Mugurel ca acum e bine sa lasam cursul, acum nu e bine, pentru ca acum trebuie sa taiem deficitul si pentru ca acum poate e mai bine sa mentinem dobanzile.

Numai cei familiari cu teoria jocurilor – si noi romanii ar trebui sa avem destui care o inteleg, ca avem ceva istorie – realizeaza ca implicarea lui Mugurel nu este deloc un sprijin sau un ajutor dat guvernului ci poate fi vectorul principal al strategiei. O suceala periculoasa este aceasta imbarligare a guvernului cu BNR-ul, mai exact cu Mugurel.

Reiterez opinia mea ca cata vreme la coarna BNR-ului va fi Mugurel, Romania nu va putea face pasi reali inspre capitalism si economia de piata, deoarece Mugurel are prea multa putere si este un nebun scapat de sub control. Are grandomania sa se creada taticul natiunii, ultimul paznic, marele strateg finantist, arhitectul macrostabilitatii, gardianul finantelor tarii etc. Indiferent de intentiile lui, Mugurel nu doar ca are prea multa putere pentru un om si nu are o parere prea buna despre capitalism. Din principiu insa, niciun om nu ar trebui sa aiba atata putere si atata decizie, ci politica economica trebuie sa fie a guvernului, iar banca nationala sa renunte la rolul de “jucator” sau mai bine zis “arbitru” care face si desface regulile , limitandu-se la controlul bancilor si institutiilor financiare, oferind analizele si know-how-ul necesar decidentilor etc.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Lacy Hunt e un nume putin cunoscut, dar ca fost economist la mari banci si ca angajat al Fed-ului, semnalele lui sunt infricosatoare; la 2 ani de la acest interviu, recomand sa il urmariti, atat pe el cat si canalul Hidden Forces — https://www.youtube.com/watch?v=MnFCacYvdy8

1 2 3 176